Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

BC SCM s-a impus la Craiova dupa o repriza secunda foarte buna

Prima paginăŞtiri BC SCM s-a impus la Craiova dupa o repriza secunda foarte buna
20.03.2018

Prima parte a confruntării cu SCMU Craiova a avut o notă pronunțată de echilibru. Pe parcursul primului sfert, nicio echipă nu s-a desprins la mai mult de două puncte, iar a doua perioadă a meciului a pornit de la egalitate. În ultimele cinci minute ale primei reprize, fiecare formație a reușit să se ducă la +5, grație unor aruncări reușite de la distanță.

Precizia lui Siriscevic și Samuels au ajutat echipa gazdă să se desprindă la 8 puncte în startul părții a treia, însă ai noștri au revenit la o apărare bună, au impus un ritm ridicat și, cu o serie de 13-2 (de la 50-56, la 63-58), și-au asigurat un avantaj de cinci lungimi înaintea ultimului sfert.

Practic, diferenta s-a facut in ultimele 90 de minute ale sfertului 3 si primele doua minute din ultima perioada, cand Leii au avut un partial cumulat de 16-0!

Defensiva exactă a continuat în startul perioadei a patra, când oltenii au punctat doar după aproape trei minute, și atunci de la libere, într-un moment când echipa noastră se detașase la 71-58. Cu o bună circulație a balonului, ce a adus multe aruncări din poziții deschise, BCT nu a mai cedat inițiativa și a obținut a cinsprezecea victorie stagională.

SCMU Craiova – BC SCM Timișoara 74-85 (18-18, 23-19, 17-23, 16-22)

BCT: Jeremic 24 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, Popa Calotă 17 puncte, 3 recuperări, Komatina 11 puncte, 6 pase decisive, 9 recuperări, Burgess 9 puncte, 3 recuperări, Mijajlovic 9 puncte, Diaz 7 puncte, 4 recuperări, 2 capace, Tudor Gheorghe 3 puncte, 4 recuperări, Drăgușin 3 puncte, 3 recuperări, Stevanovic 2 puncte, 2 recuperări
Craiova: Samuels 19 puncte, 9 recuperări

Etapa viitoare - a XXII-a, ultima a sezonului regular - baietii nostri joaca pe terenul campioanei, U BT Cluj, vineri, 23 martie, de la ora 17,15.

”Am câștigat puncte importante în perspectiva jocurilor din Top 6. Cu începere din repriza a doua, am fost mulțumit și de joc, am practicat un baschet de calitate. Felicit băieții pentru mobilizare și așteptăm meciul cu Clujul. De asemenea, mă bucură revenirea lui Komatina, după accidentare” - Tudor Costescu, antrenor principal, p[entru site-ul clubului.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft