Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Cu titlul pe masă. Informatica vrea aurul național

Prima paginăŞtiri Cu titlul pe masă. Informatica vrea aurul național
27.05.2019

Turneul final al Campionatului Național de futsal juniori U19 a ajuns la ora marii finale. Luni seară, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Piatra Neamț, gazda competiției, cei mai buni juniori din țară vor lupta pentru titlul de campioni ai României. Față în față se vor afla echipele Informatica Timișoara și CSM Târgu Mureș. Cele două vor reedita finala Cupei României desfășurată în martie la Odorheiu Secuiesc și câștigată de Informatica Timișoara, scor 5-2.

Duminică, în semifinale, Informatica Timișoara și CSM Târgu Mureș nu au avut milă de adversari și au învins fără drept de apel. Echipa bănățeană a trecut, scor 5-1, de West Deva, trupa pregătită de Valentin Ilaș arătând o formă de invidiat.

CSM Târgu Mureș a întâlnit, ca și în Cupa României, formația FK Odorheiu Secuiesc, de care a trecut cu 7-2.

„Încă din iarnă, atunci când am ales să continuăm și la nivel de seniori doar cu jucători tineri, anunțam că la U19 vrem Cupa României și campionatul. Primul obiectiv, Cupa, a fost bifat. Acum suntem și în finala campionatului, unde întâlnim CSM Târgu Mureș, un adversar pe care îl știm bine, îl respectăm, care joacă futsal, dar pe care vrem să-l învingem. Va fi foarte greu, dar vrem să mergem acasă cu trofeul”, a spus Florin Chirițescu, directorul sportiv al echipei Informatica Timișoara.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft