Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Echipa de rugby este in cautarea unui nou trofeu, la Brasov

Prima paginăŞtiri Echipa de rugby este in cautarea unui nou trofeu, la Brasov
29.11.2019

După un parcurs fără înfrângere în etapa grupelor, Timişoara Saracens se deplasează în acest weekend la Brașov, unde va juca cu trofeul pe masă, împotriva CSA Steaua București.

Componentă a grupei A în acest sezon al Cupei României, Timișoara Saracens și-a disputat locul în finală, avându-i ca și contracandidați pe CSM Baia Mare, CS Universitatea Cluj și ACS Tomitanii Constanța. În turul competiției, sarazinii au învins formația clujeană cu scorul de 40 – 3, pe terenul din Baia Mare au învins cu scorul de 22 – 17, iar pe teren propriu s-au impus în fața ACS Tomitanii Constanța cu 76 – 6, în timp ce în returul disputat în luna noiembrie, Timișoara Saracens a înregistrat două victorii (contra CS Universitatea Cluj cu scorul de 67 – 7 și contra ACS Tomitanii Constanța cu scorul record al sezonului de 111 – 0) și un egal pe teren propriu în Timișoara, contra CSM Știința Baia Mare, tabela arătând la finalul celor 80 de minute scorul de 6-6. Finalizând astfel etapele de calificare pe locul I al grupei A, Leii și-au asigurat locul în Finala Cupei României din acest sezon. De cealaltă parte, Steaua a câştigat grupa în care mai făcea parte Buzău şi Dinamo.

„Suntem bucuroși să ne aflăm în fața celui mai important meci din această jumătate a sezonului, în fața primului trofeu pus în joc. Ne așteaptă o partidă dificilă în fața celor de la Steaua, dar în ultima perioadă totul a mers foarte bine la echipă, avem o atmosferă plăcută și sperăm ca lucurile să meargă la fel de bine până în ziua meciului, inclusiv, pentru ca la sfârșitul celor 80 de minute să ieșim învingători. Ne dorim această victorie, ne dorim să aducem încă un trofeu clubului și sperăm să reușim. Atât noi, cât și Steaua avem echipe complete, care îmbină foarte bine foarte bine forța pachetului de înaintare cu jocul deschis al treisferturilor. Ca în orice finală, victoria va fi de partea celor ce și-o doresc mai mult și sperăm să fim noi, pentru că avem nevoie să câștigăm această finală. Plusul de încredere și moralul ridicat au venit, din punctul meu de vedere, din importanța acestui joc. Datorită faptului că sezonul trecut, din păcate, nu am reușit să câștigăm nici o finală, ne-am regăsit anul acesta dorința de a continua să câștigăm trofee. Pentru noi, cei care suntem de mai mult timp în echipă, sezonul trecut a fost un pic dezastruos, având în vedere că nu am reușit să câștigăm nici un trofeu, astfel încât ne dorim să începem acest sezon cu dreptul și să mergem la Brașov unde să câștigăm Finala și să ne facem o vacanță frumoasă”, a spus Vasile Rus, cel care va fi căpitan, sâmbătă.

Finala Cupei României din sezonul 2019/20 se va disputa sâmbătă, 30 noiembrie 2019, pe stadionul Noua din Brașov, începând cu ora 12:00 și va fi difuzată în direct pe TVR1.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft