Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Esec in derby, dar locul 2 la finele turului

Prima paginăŞtiri Esec in derby, dar locul 2 la finele turului
28.12.2017

BC SCM a încheiat turul Ligii Naționale de baschet masculin cu un meci împotriva formației ce deține ambele trofee interne, titlul de campioană și Cupa României, U BT Cluj. A fost partida cu cea mai numeroasă asistență din 2017, peste 1.000 de oameni alegând să vină la sala Constantin Jude, pentru a vedea pe viu jocul ce a decis ocupanta locului întâi la final de tur.

Clujenii s-au apărat agresiv în startul partidei și au luat un avantaj pe care și l-au consolidat până la pauza mare, 41-31. În sfertul al treilea, băieții noștri s-au apropiat în mai multe rânduri la o singură posesie diferență, dar o decizie extrem de controversată din minutul 30 – un fault dictat invers și o greșeală tehnică împotriva lui Igor Mijajlovic – a făcut ca U BT să beneficieze de trei aruncări libere și să se depărteze din nou, 59-53.

Violeții nu au cedat și au trecut la conducere în sfertul ultim – 64-63 - dar a urmat cel mai consistent run al vizitatorilor – 10-0 – care a decis soarta partidei.

BC SCM Timișoara – U BT Cluj 70-81 (20-27, 11-14, 22-18, 17-22)

BCT: Komatina 23 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 2 intercepții, Popa Calotă 18 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive, Diaz 11 puncte, 4 recuperări, Mijajlovic 9 puncte, 3 pase decisive, Burdgess 4 puncte, Tohătan 2 puncte, 2 pase decisive, Drăgușin 2 puncte, 5 recuperări, Tudor Gheorghe 1 punct, Păun 3 recuperări, Penciu.

Gruparea viola încheie turul pe locul al doilea, cu 19 puncte, din opt victorii și trei înfrângeri. Trupa lui Costescu-Markovic-Bota joacă următorul meci joi, 4 ianuarie 2018, la sala Constantin Jude, cu concitadina Timba. Partida contează pentru prima etapă din retur și este considerată a fi ”în deplasare”.

”Felicitări echipei din Cluj, a câștigat meritat. Așa cum am spus, sunt o echipă tare, agresivă. Am avut niște căderi explicabile pentru momentul și situația în care suntem noi acum. Ne lipsesc jucători din rotație din varii motive, dar sunt foarte mulțumit de băieți și din punct de vedere al efortului și al dărurii, nu am ce să le reproșez. Jeremic e accidentat la degetul mare de la picior. A încercat la începutul meciului, chiar neantrenat fiind, însă nu a avut resurse și nu a putut să ne ajute astăzi. Cu el cred că am fi băgat mai multe puncte și poate lucrurile ar fi stat altfel. Este un jucător care ajută echipa foarte mult, și ofensiv și defensiv, am fi deschis și alte posibilități, poate atacul acela de zonă ne-ar fi ieșit mai eficient. Nu pot să spun dacă am fi câștigat, cu sau fără el” , a spus la final, Tudor Costescu, antrenorul BC SCM.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft