Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Flavius Biea continua sa lupte pentru a ajunge la centuri

Prima paginăŞtiri Flavius Biea continua sa lupte pentru a ajunge la centuri
26.06.2018

Flavius Biea se pregăteşte pentru următorul său meci la profesionişti în compania unui pugilist bucureştean. Daniel Buciuc (25 de ani, patru meciuri, toate câştigate), coleg cu fostul campion mondial şi european de cadeţi la King Promotion, se află de o săptămână la Timişoara pentru sparring-uri şi şedinţe fizice.

Cei doi boxeri sunt încadraţi la aceeaşi categorie de greutate şi se vor mai antrena împreună până vineri la sala de box "CFR" şi la sala de forţă "Sorins's Sport".

Buciuc a fost distribuit în gala ce a avut loc anul trecut la sala "Constantin Jude", unde s-a impus printr-o decizie la puncte în faţa sportivului maghiar Ferenc Katona.

Flavius Biea va face sparring-uri şi cu spaniolul Jorge Fortea (18 meciuri - 16 victorii, o remiză şi o înfrângere), pe care l-a cunoscut în cantonamentul efectuat în primăvara acestui an la Bilbao.

"Sunt foarte bune aceste antrenamente comune, ne ajutăm reciproc, nu avem în România alţi boxeri pentru sparring-uri la categoria noastră de greutate", a declarat Flavius Biea.

Pugilistul timişorean în vârstă de 28 de ani a fost aproape de semnarea unui contract pentru un meci în Statele Unite ale Americii, însă oferta venită din patria boxului nu s-a concretizat.

Biea ar fi trebuit să-l întâlnească pe Jaron Ennis (20 de ani, 20 de meciuri la profesionişti, toate câştigate) pentru două centuri nord-americane.

Astfel, programul său rămâne cel stabilit după gala din 2 iunie de la Budapesta, unde l-a învins francezul Chaquib Fadli.

În 14 septembrie, Flavius se va întoarce în capitala Ungariei pentru un meci împotriva unui adversar nedesemnat, iar în luna noiembrie el speră să boxeze pentru o centură la Timişoara.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft