Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Început de an competițional cu medalii pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara

Prima paginăŞtiri Început de an competițional cu medalii pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara
24.01.2019

O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a participat la concursul de înot pentru adulți (înot masters), organizat în 19 ianuarie, în orașul Szentes (Ungaria), primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 m/10 culoare), au participat peste 200 sportivi din trei țări: România, Slovacia și Ungaria, independenți sau afiliați la cele 51 cluburi reprezententate.

În programul concursului au fost incluse atât probe de rezistență (1.500 m liber), cât și probe de sprint (50 m toate procedeele). Dificultatea concursului constă nu doar în lungimea probelor, ci și în faptul că desfășurarea are loc imediat după sărbătorile de iarnă, pregătirea sportivilor fiind, în această situație, afectată.

De menționat faptul că la proba de 1.500 m liber, deoarece nu apare în programul altor competiții din Ungaria, au fost decernate titluri de campion național.

Mișcarea de înot masters implică adulți care practică acest sport că amatori, participarea, în sine, fiind mai importantă decât rezultatele. Sportivii concurează pe grupe de vârsta: 25-29, 30-34, 35-39, șamd, cu categorii de 5 ani, ultima categorie incluzînd orice vârsta peste 100 de ani.

Echipa Clubului de Înot MASTERS Timișoara a fost formată din șase sportivi, cu vârstele cuprinse între 26 și 59 de ani: Ana Dragodan (grupa de vârstă 45+), Mihai Lisețchi (55+), Adina Rădulescu (30+), Daniel Suciu (25+), Eleonora Tarța (55+) și Ildiko Tălîngă (55+).

În total, la acest concurs, Clubul de Înot MASTERS a obținut opt locuri pe podium:

- 1 loc întâi: Ildiko Tălîngă;
- 4 locuri doi: Eleonora Tarța - 1 și Ildiko Tălîngă - 3;
- 3 locuri trei: Ana Dragodan și Eleonora Tarța - 2.

Cea mai activă dintre sportivii clubului “MASTERS Timisoara” a fost Ildiko Tălîngă, care, pe parcursul concursului, a participat la patru probe individuale, câștigând tot atâtea medalii.

Clubul de Înot MASTERS Timișoara reunește persoane care au împlinit vârsta de 18 ani și care au ca pasiune înotul, printre ei numarindu-se foști sportivi, precum și persoane care nu au practicat niciodată înotul de performanță.

Într-un clasament european privitor la practicarea de activități sportive de către adulți (Eurobarometru 2014), România ocupă unul dintre locurile codașe între cele 28 de țări ale UE, în condițiile în care 60 % dintre românii adulți nu fac niciodată sport sau activități fizice, situația fiind mai rea doar în Bulgaria (78 %), Malta (75 %) și Portugalia (64%). În acest context, clubul MASTERS Timișoara promovează practicarea activității sportive de către adulți, în general, vizând, în același timp, atât păstrarea stării de sănătate, cât și îmbunătățirea capacității sportive a practicanților.

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft