Intalnire pentru dezvoltarea sportului romanesc
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franţa, în seria de evenimente de la Consiliul Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport din cadrul Consiliului UE, informează un comunicat al MTS remis presei.
Conform sursei, cei doi miniştri au confirmat relaţia strânsă pe care cele două Guverne şi-o doresc în domeniul sportului şi au stabilit câteva direcţii şi acţiuni concrete.
''Am vorbit despre implicarea statului în a susţine sportul de masă, despre expertiza în a promova marile evenimente sportive, de a le face atractive ca audienţă şi implicit financiar. Am discutat şi despre proiecte cu finanţare directă care pot fi orientate şi spre România pe linie francofonă, despre perfecţionarea şi pregătirea în Franţa pentru sportivi şi antrenori români sau despre a organiza meciuri amicale, de pregătire sau competiţii în comun. Voi discuta la revenirea în ţară cu fiecare federaţie în parte pentru a stabili cum poate beneficia şi cum poate folosi fiecare sport acest protocol dintre România şi Franţa'', a precizat ministrul Ionuţ Stroe.
Potrivit comunicatului, sportul de masă şi implicarea statului pentru a susţine performanţa sunt şi teme de preocupare comună pentru toate statele UE, în dorinţa de a realiza un Model Sportiv European care să ţină seama de specificul ţărilor şi de cel al sporturilor.
Discuţiile din aceste zile de la Consiliul Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport au avut în centru tocmai această idee de Model Sportiv European, precum şi combatarea corupţiei în sport, buna guvernare în activitatea sportivă şi protecţia copiilor în sport.