Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

Ripensia a fost eliminata in saisprezecimile Cupei Romaniei

Prima paginăŞtiri Ripensia a fost eliminata in saisprezecimile Cupei Romaniei
27.09.2019

Joi, 26 septembrie, pe arena „Electrica”, Ripensia UVT a cedat cu scorul de 1-4 partida disputată împotriva prim-divizionarei Sepsi Sfântu Gheorghe și a părăsit astfel competiția „knock-out” în șaisprezecimi.

Roș-galbenii au fost cei care au avut prima șansă de a înscrie. Apro a șutat pe jos și în forță dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, însă Niczuly a respins de lângă stâlpul din dreapta. Până la urmă oaspeții au fost cei care au deschis scorul. În minutul 10, după un corner de pe dreapta, Carnat a trimis în plasă din careu. 0-2 s-a făcut un sfert de oră mai târziu, tot după un corner. Inițial defensiva timișoreană a respins un șut al lui Ștefănescu, dar mingea a sărit la Ben Moussa, iar acesta l-a învins pe Păduraru tot cu un șut din interiorul careului.

Ripensiștii au redus din diferență în minutul 28. Golda i-a trimis în dreapta lui Caius Lungu, iar acesta a centrat în careu. Balonul a ajuns pe partea opusă, în careu, la Călin Toma, care l-a trimis cu un șut năprasnic direct la vinclu.

Din păcate, bucuria revenirii pe tabelă a durat puțin. În minutul 31, tot după un corner, oaspeții au dus scorul la 1-3. Flores a fost cel care a punctat, cu o lovitură de cap, stabilind rezultatul la pauză.

În partea secundă a întâlnirii, tot vizitatorii au reușit să mai înscrie, în ciuda strădanilor gazdelor. Nou-intratul pe teren Adebanjo a profitat de o eroare a defensivei roș-galbene, învingându-l pe Păduraru, din situație de unu la unu. S-a încheiat 1-4, iar drumul Ripensiei în sezonul 2019-2020 de Cupa României s-a oprit în șaisprezecimi.

Iată şi cele două formaţii, care s-au duelat pe arena de lângă Gara Mică:

Ripensia UVT (antrenor Alexandru Pelici): Păduraru – Lungu, Tînc (’31, Țieranu), Apro, C. Toma – Monea, Burdeț, Neagu (’55, Tudorache), Chera (’79, Voinea) – Golda – Popovici (cpt.).

Sepsi Sfântu Gheorghe (antrenor Csaba Laszlo): Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Diakhite, Konongo, Ben Moussa, Flores (cpt.), Fulop (’70, Deaconu), Salli (’84, Adebanjo), Ștefănescu, Carnat (’46, Hamed).

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft