Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

0256.490.469

0256.490.469

Sezonul de handbal nu se mai incheie pe teren

Prima paginăŞtiri Sezonul de handbal nu se mai incheie pe teren
12.05.2020

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a solicitat ca până la 1 iunie toate asociaţiile naţionale trebuie să trimită numele campioanelor, ceea ce înseamnă că întrecerile interne, atât la feminin cât şi la masculin, este posibil să continue în acest sezon doar cu meciuri din a doua parte a clasamentului.

"Pe 1 iunie cel târziu trebuie să comunicăm echipa campioană, pe 13 iulie, celelalte participante în cupele europene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru băieţi şi pentru fete, trebuie să transmitem numele campioanelor până pe 1 iunie. Da, ne-a stricat planurile această decizie, ne-ar fi plăcut să putem, ţinând cont de situaţia actuală, să ne ducem până la 1 iulie, adică să terminăm sezonul competiţional, dar asta este decizia EHF. Nu mai discutăm acum", a declarat Dedu pentru AGERPRES.

Întrebat dacă se va mai disputa vreun meci din actualul sezon, Dedu a spus: "Deocamdată, este posibil să se joace meciuri din partea de jos a clasamentului. Consiliul de Administraţie va decide acest lucru. Nu ştiu în acest moment să vă dau date".

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal votase, lunea trecută, în majoritate, pentru reluarea competiţiilor în luna iunie.

La feminin, în luptă pentru titlu, la întreruperea Ligii Florilor din cauza pandemiei de coronavirus, erau campioana SCM Râmnicu Vâlcea, ocupanta primului loc, cu 43 puncte (18 jocuri), şi vicecampioana CSM Bucureşti, aflată pe locul secund, cu 43 puncte (17 jocuri).

La masculin, primul loc e ocupat de campioana CS Dinamo Bucureşti, cu 55 puncte (21 jocuri), urmată de AHC Potaissa Turda, 50 puncte (22 jocuri).

SCM Timişoara este pe locul 8 la masculin şi s-a calificat în semifinalele Cupei României, competiţie programată pentru luna iunie.

COLABORATORI

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2020 Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft