Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

STEJARII sunt tot mai sus...

Prima paginăŞtiri STEJARII sunt tot mai sus...
21.11.2017

Naționala de rugby a României a urcat pe locul 14 în clasamentul mondial grație victoriei din meciul test de sâmbătă câștigat în fața Samoa cu 17-13, coroborată cu înfrângerea naționalei Tonga în partida cu Japonia (6-39), potrivit site-ului World Rugby.

Înaintea confruntărilor din weekend-ul trecut, ''Stejarii'' se aflau pe poziția a 15-a, iar Tonga pe 14, cele două echipe urmând să se confrunte sâmbătă, 25 noiembrie, la București, pe stadionul național Arcul de Triumf.

Tricolorii au acumulat în topul mondial 70,91 puncte, Italia, ocupanta locului 13 având 71,25 puncte, o victorie a românilor în fața tonganilor alături de o înfrângere a azzurrilor în partida cu Africa de Sud dând posibilitatea naționalei pregătită de Lynn Howells să urce pe un istoric loc 13.

Podiumul este neschimbat, Noua Zeelandă, Anglia și Australia ocupând în această ordine primele trei poziții.

România și Tonga se vor confrunta sâmbătă de la ora 18,00, pe stadionul național ''Arcul de Triumf din Capitală. Cele două reprezentative s-au mai întâlnit de două ori până acum în partide test, ambele meciuri având loc la București. Dacă în 2013, ''Stejarii'' s-au impus cu 19-18, în 2015 tonganii au câștigat cu 21-16.

Clasament:
1 (1). Noua Zeelandă 93,99 puncte
2 (2). Anglia 90,87
3 (3). Australia 87,29
4 (4). Irlanda 86,39
5 (5). Africa de Sud 84,90
6 (6). Scoția 82,31
7 (7). Țara Galilor 80,98
8 (8). Franța 78,77
9 (10). Argentina 78,22
10 (9). Fiji 77,93
11 (11). Japonia 74,98
12 (12). Georgia 73,41
13 (13). Italia 71,25
14 (15). România 70,91
15 (14). Tonga 70,53
16 (16). Samoa 69,03
17 (17). SUA 66,92
18 (19). Uruguay 64,84
19 (18). Rusia 64,45
20 (20). Spania 61,48

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft