Piaţa Iancu Huniade, nr. 3, 300029, Timişoara

O etapă a circuitului european de floretă se va desfăşura în curând la Timișoara

Prima paginăŞtiri O etapă a circuitului european de floretă se va desfăşura în curând la Timișoara
16.10.2018

În perioada 27-28 octombrie va avea loc în Timişoara a treia ediţie a circuitului european de scrimă, arma floretă, pentru copii. Cupa Floreta Timişoara este organizată de asociaţia club sportiv Floreta Timişoara şi, pentru al doilea an la rând, se va desfăşura la sala de sport a Universităţii de Vest.

Campioana olimpică la scrimă Ana Maria Popescu va fi alături şi în acest an de concurenţi, să îi încurajeze şi să înmâneze medalii câştigătorilor. Cupa Floreta Timișoara reunește cei mai buni sportivi sub 14 ani, din Europa şi nu numai, într-o competiție de două zile ce va avea loc la sala de sport a Universității de Vest Timișoara. Sportivi din Serbia, Moldova, Olanda, Ungaria, România, Israel şi Malaysia vor concura la categoria floretă, sâmbătă și duminică, începând cu ora 9.

Sunt peste 140 de sportivi înscrişi, iar înscrierile sunt deschise până vineri, 26 octombrie. Vor fi trei categorii de vârstă pentru băieţi şi fete, după cum urmează: sâmbătă vor avea loc categoriile U10 şi U14 fete şi U12 băieţi iar duminică U10 şi U14 băieţi şi U12 fete. Tot sâmbătă va avea loc şi un concurs de adulţi amatori, la care se pot înscrie toţi iubitorii de scrimă.

„Ne bucurăm să organizăm şi anul acesta singurul circuit european de scrimă pentru copii la arma floretă, din România. Cupa Floreta Timişoara a crescut de la an la an şi ne dorim ca pe viitor să devină un reper în cadrul competiţiilor internaţionale de scrimă pentru copii”, spune Iulian Teacă, preşedintele ACS Floreta Timişoara şi vicecampion naţional la floretă.

Şase cluburi de scrimă din România (Timişoara, Satu Mare, Bucureşti, Braşov şi Cluj) participă anul acesta la competiţie, iar Timişoara va fi reprezentată prin Alexandra Adoch, medaliată cu aur la U9 la Campionatul Naţional de Scrimă pentru copii în 2018, Miruna Husu, medaliată cu aur la U11, Catinca Polschi, Ingrid Bikfalvi, Iulia Popescu, vicecampioane naţionale în 2018 la echipă fete şi medaliate cu argint la individual, precum şi de Tudor Tomici, campion naţional în 2018 la categoria U11, Alan Fey, Mihnea Robănescu şi Ana Vasiluţă, medaliaţi cu bronz anul acesta la Campionatul Naţional de Scrimă pentru copii.

Concursul se bucură de sprijinul şi susţinerea Confederaţiei Europene de Scrimă, a Federaţiei Române de Scrimă precum şi de cel al autorităţilor publice locale, prin Consiliul Judeţean Timiş şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, Universitatea de Vest, colegiul tehnic Ion.I.C.Brătianu, Universitatea
Politenhnica din Timişoara.

 

COLABORATORI

Direcția Județeană de Sport Timiș (D.J.S.T.) este organizată în baza HG 776/2010

© 2017 - 2024 Direcția Județeană de Sport Timiș. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de Blue Soft